S-a stins o babă-n sat

S-a stins o babă-n sat. Nimic fatal.
Avea şi ani destui, era schiloadă,
Mai bine că s-a dus; de la un timp,
Abia putea, săraca, să mai vadă.

"Şi-apoi, ce-i drept, a cam trăit destul;
Şi-a îngropat bărbatul şi-un nepot
De parcă o uitase Dumnezeu.
Mai bine că s-a dus! Aşa socot!"

Ei, da' şi eu m-am ostenit nespus",
Făcu groparul, mai turnându-şi vin.
"Se sapă greu pe ger. Şi de-aşa chin,
Vă faceţi milă de-un bănuţ în plus".

"Acuma, că s-a dus, vă rog frumos",
(Grăi printre meseni o întrebare)
"Veţi scoate casa asta la vânzare,
Sau o păstraţi şi voi pentru nepoţi?"

"Da, o s-o vindem, n-are niciun rost!"
Rosti de sub batic distinsa noră.
"Noi suntem ocupaţi, mai mult de-o oră,
De două ori pe an, pe-aici n-am stat".

În colţul prispei, în ghiveciul strâmb,
O floare de muşcată înflorea
Şi-n lanţ, bătrânul câine scheuna
De timp, de foame, şi de gerul lung.

La cimitir, pe deal, spre asfinţit,
Când parastasu-abia ce se stârnise,
Un înger pustii petale stinse
Şi lemnul crucii se pierdu-n ninsori.

(în memoria bătrânei Ana)

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!