Homer şi Beethoven

E noapte, Homer scrie
poema Iliada,
frumoasă ca o zee,

în ochii-i trişti şi umezi
citeşti şi-o odisee.

Lui Beethoven, amarul
clepsidra îi inundă,
cu lacrima lui Homer,
se întâlneşte-n undă.

Ce-i viaţa fără văz,
oftând, Homer ne spune:

"O rază ce apus-a
când eu m-am întrupat,
o stea ce răsărit-a
în ochiu-mi înnoptat"...

- Ce-i viaţa, Beethoven,
când fără de-auz rămâi?

-Oceanul de tăcere
sub vâslă de galere,

cea linişte răstită,
venită de acolo,

cea linişte-ncordată
ca arcul lui Apollo.

Cămilă ce mă poartă
pe drumul din pustie,
eroica-ncercare
să dau de apă vie.

Auzul răstignit
pe sunetul furat,
timpanul ce percepe
doar şoapta din oftat.

E oda bucuriei
că pot şi-acum crea,

tristeţea să n-aud
când veţi aplauda.

poezie de N. Petrescu-Redi (31 martie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Votează! | Copiază!