Abundență
Îsi umple iarna pântecul cu începuturi
până-n miezul adâncit al vieții,
timpul încolțește
răsărituri
blânde și mai luminoase în geana
dimineții;
ceasul a sunat în convoiul alb a primăvară
și desprinde roditor de abundență
din negura pământului;
verde nesilit
stinge șansa măduvei polare,
o umbră se mai zbate,
însă fără rezistență...
Își umple toamna pântecul din săvârșirea verii
cu începuturi lungi de elegii,
tot mai gălbenite și mai suferinde,
cămara -și umple colțul răcoros
cu mere mălăiețe, sângerii,
plouă în rădăcini de vânt cu ghinde
la ferestre luminate
cu arome blânde
de gutui...
Distanțele încolțesc în dor,
reîntoarcerea splendorilor târzii
picură tardiv o lacrimă
pe gustul dulcearzător;
sufletul preaplin al neînțelesului,
naște aceeași inutilă abundență
care năpădește inima cu urzeli de nostalgii,
meditația în melancolii
(prin excelență)
are gustul dulce-amărui
de la o frunză de pelin
uitată de fata visătoare în dulceața de gutui,
restul e tristețea
florilor neîmplinite
în strănutul alb de păpădii.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Oglinda Literară nr. 132 - decembrie 2012 (29 aprilie 2010)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre vară
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.