* * *

serile,
zăboveam de multe ori
în saloanele unui spital bolnav
strigam în lacrima crudă a sufletului
nimeni nu a auzit sau poate nu a vrut să audă
atunci am pus întrebarea
de ce ne-aţi trimis în faţă cu mâinile goale
răspunsul îl caut încă prin gropile comune
am obosit să mor în fiecare zi
şi ce...
îi pasă cuiva
de ceva, de cineva
eram infectat cu mizeria umană
azi nu îmi dau seama
trecusem de mine într-o existenţă viitoare
desigur inutilă, trecătoare
savurând absenţa
în incoerenţa unui fapt banal
străin de toate, în toate
aşa am ajuns în miezul problemei
adică nicăieri
ne-aţi azvărlit lături şi gunoaie
trist am plecat în amurguri răsucite
pe un drum mâzgălit cu cruci şi puroaie
în zori, cad la picioarele lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!