Actuală

Bătrâna iarnă s-a întors,
Purtându-şi fulgii ca povară...
Din ceruri ultimii i-a stors
Uitând că este primăvară.

Pe crengi cu muguri, şi pe flori
A-mprăştiat albă hlamidă
Acoperind adeseori
Durerea cruntă şi perfidă.

La geamuri, triştii ochişori
Privesc miraţi, făr' să priceapă
De ce-s ţinuţi ca-n închisori?
Dorind ca şcoala să înceapă.

Acolo doamna-i învăţa
Atâtea lucruri minunate!
Citea poveşti, îi asculta,
Cântau, lucrau, făceau de toate.

Ţintiţi în case, stau cuminţi.
Ce viaţă tristă şi anostă!
Şiruri de lacrimi curg fierbinţi
Cu ce-au greşit, şi cât îi costă

O bucurie cât de cât?
Îşi văd părinţii cum suspină
Şi speriaţi, cu nod în gât,
Roagă pe Maica cea Divină

Să nu ne lase nici acum
Şi să ne ierte de păcate!
C-am pătimit destul pe drum
Mai vrem o şansă, de se poate!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!