Acum

Acum, când preadorita primăvară
Ne-a readus caişii înfloriţi,
N-ai să mai vezi plimbându-se pe-afară
Surâzători, frumoşi îndrăgostiţi.

Acum, când ţi-ai dori cu frenezie
Să hoinăreşti prin parcuri, pe alei,
Cutreierând visând prin poezie,
Simţind aroma florilor de tei,

Acum, când iar auzi în depărtare
Duios cântând al ciocârliei glas,
Când zilnic mai răsare câte-o floare
Ce stă cu albinuţe la taifas,

Acum, când bucuria înfloririi
Ne-ar fi-ndemnat pe toţi să strălucim
Blagosloviţi de razele iubirii
Şi-oricărui pom, sfios, să îi zâmbim,

Noi trebuie să stăm ascunşi în casă
De teama unei molimi ucigaşe
Care distruge cruntă, nemiloasă
Umane vieţi, trăirile gingaşe

Ce ne făceau să-mbrăţişăm fireşte
Orice prieten întâlnit în cale,
Să vizităm, cum sufletul doreşte,
Bunicii... fără măşti chirurgicale.

Acum ne este teamă de sărutul
Ce-l dăruiam iubind cu-nflăcărare,
Şi doar distanţa ne mai este scutul
Apărător în sumbra izolare.

Să n-acuzăm nicicum Divinitatea,
Ea doar ne-a dăruit acest Pământ
Pe care l-am distrus cu răutatea,
Nemaiştiind că ni-i lăcaşul sfânt!

Acum să încercăm să înţelegem
Că vina ne-aparţine tuturor,
Prin rugăciune să ne reculegem,
Ştiind că omul nu-i nemuritor

Dar poate să mai cânte la balcoane
Sperând în ziua ce va fi să vină,
Mai ştie să înalţe lampioane
Purificat cu lacrimi de Lumină.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!