Cuvinte
Sunt asemeni unui cristal
cuvintele.
Unele, un jungher,
Unele, o flacără.
Altele,
doar bobițe de rouă.
Ele vin pe-ascuns, încărcate de amintiri.
Navighează lipsite de apărare:
bărcuțe sau săruturi
pe ape tremurânde.
Abandonate, inocente,
imponderabile.
Sunt țesăturile luminii.
Sunt noaptea.
Și, chiar pale,
ele amintesc de paradisul pierdut.
Cine le aude? Cine
le înmănunchează, astfel,
crude, fără formă,
în cochiliile lor nevinovate?
poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre sărut
- poezii despre rouă
- poezii despre rai
- poezii despre noapte
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre lumină
- poezii despre inocență
- poezii despre imponderabilitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.