Străina

se scuturau trandafirii în pădurea de spini
clădeam pe pământ o ultimă soartă
doi nebuni ai lumii rătăciţi pe drum
mai frângeam în palmă clipa efemeră
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii cuvânt în cuvânt
glas stins se scurgea printre maluri mute
alungat de fraţi între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
bătea vântul iară, ningea într-o doară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng afară
aiura amurgul şi câinii lătrau
rătăcit în ger, căutam un înger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul final
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
răstignit în poartă, aşteptam scrisoarea
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!