Steaua muntelui sacru

(dedicată C. W. Ş.)

A fost în ţara nopţilor albastre,
O stea a răscolit cărări de mit...
Printre atâta ură şi dezastre,
O floare s-a aprins în andezit!

Un prinţ trecea cătând spre culmi muntoase,
Păduri creşteau sub streşine de nori.
Alaiul vânătorii tumultuoase
Opritu-s-a-n poiana cu ninsori.

- Aci va fi regatu'-n veşnicie,
Aci veţi poposi pe culmi de-argint...
Îmi amintiţi de vraja din pruncie,
E-un cântec regăsit prin labirint.

Şi voia-i s-a făcut pe dată lege,
Când focul din străbuni s-a reaprins.
- Acum planta-vom pomi şi vom culege
De aur mere-n cerul necuprins.

În fiecare seară veţi purcede
Spre culmea cea de munte, lângă foc.
Un ochi imens, ce pururea vă vede,
Va ţărmuri elanuri de amoc.

N-am să vă spun de-i rău sau dacă-i bine,
Voi singuri veţi găsi cărarea grea.
În orice vânătoare care vine
O zână la izvor va vrea să bea.

Aşa e scris în anii cei din stele:
Poiana-i înflorită-n zări de mit:
În orice seară focul ei se vede,
Cu floarea strălucită-n andezit.

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!