Apel nepreluat

înserările invernale în foşnet mistic zăngăne atracţii
selena dă în sfioşenie tot mai întunecate apele ei
temeri că aş putea rata încă o dată
o convorbire imaginată cu o seară înainte
când telefonul se zbate în buzunar îmi pierd cuvintele
mi-amintesc fiecare pasăre căutându-şi gâtul
după ce un teribil înfometat i l-a desprins de trup
cum încearcă să se ridice şi cade
mătură în cercuri pământul îl însângerează
zbuciumul ei e propriul zbucium despre cum
încetezi de a fi atunci când cineva îţi taie optimismul
aparatul înglobează convorbiri
stridenţe existenţiale fotografii fără zâmbet mesaje cum că
mai ai de plătit în viaţa asta tot ce te poate face nevoiaş
îl atingi şi vibrezi odată cu el până la un finiş relativ
te temi că ai putea fi din nou ameninţată cu o discuţie
intransigentă luna se împlineşte pare scăparea din gheena
ştiu că vrei să plec din mine cu primul gând
să vin în ţinutul tău geros de la polul opus
însă cine-aş mai fi dacă m-aş pierde pe mine
în abisul de stele să-i ţin de urât astrului nopţii

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!