Am coborât pe pământ

Un scrâşnet
produs de un ţurţure
căzut în dizgraţie
îmi trezeşte nesomnul.
Durerea fecioarei
expulzându-L din pântec
pe EL,
în cea mai nemiloasă lumină,
împăcare
dintre cer şi pământ
spre iertarea păcatelor,
îmi aduce
rădăcinile în nori.
Am dreptul la zbor
chiar dacă,
îndoiala persistă uneori.
Albul soarelui
îmi străpunge retina
suspendându-mă nemilos
sub pleoapă.
Ochiul meu
despică pârtie prin haos,
călăuzindu-mă spre tine.
Mă las îngropată
în răsăritul luminii
şi-n tăcerea
pe care
doar vântul o anină
uneori.
Am coborât pe pământ,
doar pentru a râde
de neputinţa
de a-mi stinge flacăra
care mă topeşte
flămândă!
Definiţia luminii
mă înspăimântă,
când literele mele
se aruncă-n istorie
urlându-şi neputinţa.

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!