Dimineaţă monahală

Dimineaţă monahală
în schitul arcuit spre cer,
beznă năvălită în jurul lumânării aprinse,
dulap tumefiat cu pleurită,
ochi de nesomn cad pe psaltirea uzată.

O viaţă dincolo de trup clipoceşte într-o apoteoză.
Totaluri de trăiri nefăcute
stropite cu vin şi cu mir
şi nicio veste de sus.

Jumătăţi de cuvinte şi umbre
tulbură liniştea libertăţii lepădate.

Dumnezeu, cu faţa întoarsă,
modelează eonii
şi încarcă înţelesurile într-un limbaj codificat.
Rugăciunea nestatornică, înjghebată din dezamăgiri,
spânzură văzul de icoana fecioarei Maria cu pruncul în braţe
gata să coboare pe pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!