Paşi zadarnici înspre tine...

Se-aprind candele în case, pică ceara pe morminte,
Roade frigul pân' la oase şi tu-mi eşti aşa cuminte!
Doarme lacrima pe cruce,-ntr-o icoană, resemnată-
I-a secat izvorul, Doamne, şi de moarte-i vinovată.

Se-aud paşii pe aleea răstignirilor flămânde,
Cum abia îşi cară trupul printre toamne sângerânde
Cei rămaşi să pomenească pe cei duşi spre veşnicie-
Eu te strig cu gura-nchisă, cu oftatul sub bărbie.

Şi ce linişte ciudată se aşterne pe cuvinte!
Vântul doar silabiseşte, şi c-ai şti că vin, mă minte.
Hai, la o cafea fierbinte! Ţi-am adus şi crizanteme.
(De atâta jale, gândul fuge printre popi şi geme).

Parcă, te aud sub piatră, zgâriind lespedea rece
Şi un abur, peste frunte şi pe buze, parcă-mi trece.
Iar coboară nebunia peste mintea-mi zbuciumată
Şi întind spre tine-o mână, să te mai ating o dată...

Şi ce iarnă mă cuprinde şi mi-e ruga solitară!
Numai eu şi cu Brumarul, ce mai bântuim pe-afară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!