Nu mai pot să-ntorc obrazul...
Sunt restanțieră, Doamne, la iertarea de păcate
A potrivnicilor care mi-au înfipt cuțitu-n spate.
N-am putere să mai flutur albul steag, cu gând de pace,
Când altarele sunt pline de războaie-n care zace,
Ori trădarea ori orgoliul în icoane blestemate,
Unde îngerii nu-s îngeri și niciun mirean nu poate,
Să își mai înalțe ruga pân' la sfinți și la Maria
Să dea în vileag dezastrul, ura și-nșelătoria.
Nu mi-ai dat puteri astrale, doar mi-ai spus să-ntorc obrazul,
Să primesc încă o palmă și de-i prea mare necazul,
Să nu strig, să cer clemență și să-ndur cu-ngăduială
Tot ce viața îmi oferă, chiar de-i lacrima letală.
Nu mă știi pe dinăuntru și nici eu nu mă știu bine-
Mă descopăr, când sunt singur și mai pleci de lângă mine.
Și acolo-n embrionul celor mai tăcute șoapte
E și rău și e și bine, sunt și dimineți și noapte.
E și vară e și iarnă, sunt și flori și mătrăgună
Și poeme de iubire dar și versuri în furtună.
Rai și iad sunt laolaltă, și-n împrejurări discrete
Ies la suprafață chipuri și satanice secrete.
Și de-mi ceri să fiu iubire, când mă calcă în picioare
Cel ce l-am ferit de moarte, nu mai am deloc răbdare,
Să mă umilesc, iertându-l. Iese iadul la lumină
Și arunc și eu cu flăcări și-l împovărez cu vină...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre îngeri
- poezii despre poezie
- poezii despre iad
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre trădare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.