Nu te bucura, femeie!

Nu te bucura, mireasă, că ţi-e prinţul întrupat
În bărbatul ce-ai visat şi te-a vrut să-i fii aleasă.
Nu te bucura, femeie, că ţi-e ziua poleită,
De iubire împlinită, strălucind în curcubeie!

Nu te bucura, minune, că ţi-e soţul arătos
Şi dai Cerului prinos pe altar, în rugăciune.
Nu te bucura, zeiţă, întrupată din cuvinte
Că rosteşti azi legăminte cu-adieri de lămâiţă!

Nu te bucura, frumoasă, peste inimă stăpână,
Când, luându-te de mână, veţi păşi în a lui casă!
Nu te bucura, doar lacrimi ale Anelor jertfite,
Fără vreun regret zidite, îţi vor fi izvor de patimi.

Nu te bucura, va piere strălucirea trecătoare
Ce o vrei nemuritoare, trăind viaţa ta de miere.
Nu te bucura, doar cere, mistuindu-te prin rugă,
Clipa asta să-ţi ajungă, ne-ntinată de durere,

S-o păstrezi ca pe-o icoană, peste ani în veşnicie,
S-o aşezi în poezie, împletind candid coroană
Cu petalele de nuferi, să-nţeleagă lumea toată
Ce te-ntreabă cam mirată: Astăzi pentru ce te bucuri?

(În amintirea unei mirese ce a fost fericită în ziua nunţii ei...)

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!