Şi am visat zăpadă

venea încet, ca o revoluţie, acoperind cu tăcerea ei toată rumoarea
tot zbuciumul şi toată tristeţea strânsă.
sufletele noastre alergau, fecioare despletite, uitând căderi şi spaime
uitând până şi neuitatele

atât de rece şi atât de caldă, mă încălzea, mă respira, mă ascundea
eram un bob de grâu aruncat de mâna semănătorului
cu mult înainte de a mă naşte
cu mult înainte de primul cuvânt, de prima spaimă, de prima tăcere

urmele. lăsaţi urmele să trăiască. nu ni le astupaţi, alungaţi ignoranţa
pentru că de le veţi regăsi nu le veţi mai înţelege
sau poate că topindu-se ele vor intra în carnea firii, înrădăcindu-se
nu ştiu ce va fi mâine dar astăzi... astăzi am visat zăpada

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!