Recul

de un timp
mă locuiesc doar pe dinăuntru
pe dinafară sunt gol puşcă
port doar o pâlnie de tablă pe cap
şi sandale din pânză

din când în când
îţi scriu o scrisoare
alteori un poem
şi atunci mă apuc
cu mâinile de cer
şi mă dau huţa huţa-huţa
sau smulg ştirul
crescut stingher
pe coapsa mea stângă
frumos încrustată
cu fire subţiri din sticlă şi fier

vorbesc mai tot timpul
cu tine în somn
pătruns de taină
ca un inorog
care şi-a pierdut somnul
şi cornul prea copt
şi când te gândeşti
că eu sunt vântul
blocat de o viaţă în livezi
doar tu îmi aminteşti
că am fost cândva tânăr şi zeu

bolborosesc cuvinte ca pe un rit
ca pe o vrajă de seară
cu fruntea sprijinită în mâini
şi cu ochii în palmă

putred cerul veşted pământul
şi tu râzi în hohote
din spatele acestor nimicuri

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!