Atunci când băutura ne face să ratăm ţinta şi să ne tăiem pentru fleacuri

începusem să cred că dragostea nu există,
ici-colo cuvinte scăpate din buzunarele
din care nu ţin minte decât două personaje:
fluturele şi fluturoaica lui.

vocea mea nu se făcea auzită
de îmbieturile vânzătorilor de ziare sau de ţăranii
care forţau bariera la al doilea cântat al cocoşilor.

eu şi viaţa mea atârnând de-un fir de păr
căutam un motiv să intru
în vorbă cu tine,
aflasem că-ţi place poezia şi vrei să-ţi iei carnet,
ultimul instructor încercase să te seducă
în afara oraşului, de unde casele abia se vedeau
de furia verde a florei explodate ireal,
după ultima ploaie torenţială,
subit
norocul făcuse doi-trei copii să-şi găsească acolo locul de joacă,
altfel cine ştie ce întorsătură ar fi luat lucrurile.

voiam să fac uitată această întâmplare absurdă
într-un club unde bărbaţii puteau atinge
umerii femeilor fără să fie daţi afară,
de parcă le-ar fi mângâiat parfumul unei flori
din cele mai
rare, cădeau - musculiţe otrăvite de mustul uitat
înainte să fiarbă, decolteul tău reuşise să-mi ridice temperatura.

degeaba repet că
dragostea mea este o operă literară neterminată,
că mereu va avea ceva de spus şi că niciodată nu voi avea pretenţia
să fie înţeleasă pe deplin,
am impresia că vorbesc paralel cu stolul de berze ucis
de ultimul val de frig
de azi-noapte,
nu mai cred în partea mea bună.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!