Idilă autumnală

toamna
nu are absolut nicio vină
străvechiul blestem biblic
poţi să i te opui

e şi ea o fecioară îndrăgostită
o evă
că de atâta fierbinţeală
i se rumeneşte mărul
de unde o pândeşte acelaş şarpe
travestit omidă
e-n firea ei să se lase ispitită
rezistă cât rezistă
dar în final îşi învinge orice sfială
şi lasă să îi pice frunza
nu vedeţi cum despuiaţi
înnebunesc copacii
dau să se smulgă din rădăcini
da' şi ei îi place să se lase deflorată
auzi-o cum urlă satisfăcută
nu vă lăsaţi înşelaţi
că lacrimile i se transformă-n brumă
vijelie-i amorul nu altceva
trec zilele trec nopţile
şi aşa goi goi puşcă
cel mai dotat pare plopul
ascunşi cred ei de o perdea de ceaţă
cu neruşinare
se împerechează-n văzul lumii

într-un târziu
până şi zeul se jenează
şi aruncă peste ei un cearşaf
ce se întâmplă acolo dedesubt
nimeni nu mai ştie
când o ieşi şi tulburelul
atunci să te ţii orgie
abia în primăvară
florile roşii semnul păcatului
confirmă că a fost virgină

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!