Timpul
Un cânt aud pe-un cer cărunt, ducând suspine între stele,
Nervuri din freamăt adunat îi calcă-n sângerări de spadă,
Condeiu-i scrie pe obraji, serafic, zboruri de gazele,
Pășind cu dulcele lui fruct spălat de stropii de cascadă.
Pătruns e-n vântul existenței ca o cometă umblătoare,
Din noaptea ce a despletit sinapse de magie-n iarbă,
Tărâm subțire, te presărari pe-agale sălcii de visare,
Și-aduci în palmă roua zării, arcușul nopților să doarmă.
Cuprinzi durerea-n constelații, ignitul tainei ancestrale,
Și-ncremenești pe buze zarea ce-a sărutat vulturii tăi,
Pământul duci cu luna-n pori, cu marea-n agitata zală,
În iz de șoapte aurii ce-ți scriu psaltiri pe-albastre văi.
Te năvălesc, conspirativ, noi domuri și fiare barbare,
Dar le pătrunzi domnia neagră cu mreaja ta nepieritoare!!!
poezie de Aurel Petre (8 septembrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre vulturi
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre stele
- poezii despre somn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.