Amăgire

Amăgire,
ameţitoare cu aur de frunze rococo!
Împrospătezi arome de suflet chinuit,
cu utopice visuri,
în tentă galben Schonbrunn
criptate-n runice inscripţii.
Firave pâlpâiri, în umbre-ntunecate!

Amăgire,
din gâtul de vioară cioplit în palisandru,
trimiţi seducător cânt de sirenă,
efectul afrodisiac din lemnul tău,
şi nu miresme impregnate-n echilibru!

Amăgire,
ademenire străvezie
cu nesănătoase subţirimi de porţelan!
Înşeli cu false străluciri spre bucurie
inconştiente chipuri cenuşii,
de sevă, sens şi ţel secătuite.

Amăgire,
administrezi speranţa-n picătură distilată,
să nu se urce la cap,
să-l turbeze de optimism neîntemeiat.
Termometrul de iluzii mai trebuie scuturat,
mercurul himerelor
cotele toate deja a bulversat!

Amăgire,
magică făcătoare de înşelăciuni
în bacantică frenezie!
Îţi vor suna şi ţie într-o zi
trâmbiţele Judecăţii de Apoi,
trecută-ţi va fi prin ciur şi dârmon
nimicnicia de răufăcător.

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!