Proba că supranaturalul există

unii au tendinţa să caute lucruri ce-au aparţinut
celor dragi:
fotografii,
anumite gesturi neobservate,
automatisme,
la vremea respectivă,
lucruri ce ar putea însemna
că îi iartă
precum limbile unui ceas frate cu moartea
poruncind tristeţii: ia-ţi patul şi umblă!

cu încăpăţânarea de-a crede în existenţa
altor lumi,
de cele mai multe ori zâmbetele fac uitarea să pară
naturală în ordinea vieţii.

erai prima, iar
pe mine mă dureau drumurile
lipsite de bănci sau copaci pe margine,
pietre kilometrice scoteau capul din iarba uscată,
în lipsa ploilor
te iubeam de parcă mi-ar striga mereu cineva
că sufăr degeaba
de foame, de sete sau de orice altă consecinţă a pervertirii ştiinţei.

încă mă cred opera unui creator
şi nu
rezultatul unei încrucişări de ciuperci înmulţite
în sălbăticie,
de fiecare dată ascult poveşti
despre cei care te-au părăsit sperând la un pământ
mai bun, scormonesc în solul inimii
de teama şerpilor ce-ar putea năpârli în timpul
în care aş avea nevoie să fie întreagă
pentru dramele care vor lovi familia îndrăgostiţilor lumii.

atunci când noaptea se amestecă treptat cu oraşul,
iar păsările îşi fac loc printre
statui, îmi scriu pe mâna cu care te ţin
numele dumnezeului tău şi numele dumnezeului meu,
apoi frec palmele
de câteva ori, încât cel fals să se şteargă,
te pun să închizi ochii şi respir uşurat,
greul dintre noi a trecut, până dimineaţă vom dormi
unul în altul fermecaţi de apropierea trupurilor,
vom simţi provocarea nedesluşit
sub pomii aprinşi de amurgul
ce face iubirea să doară ca o rană mai veche.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!