În exclamarea întrebării
[alb oleacă]
puținul e un mult al absenței
de fiecare dată când îți deschideam amintirea intra puțină umbră
și îngerii ne bârfeau despre oameni
tu ești o tăcere-n departe
ochii mei miopi nu mi te pot apropia
tu, propria
cerului meu adâncire-n fântâna ce plouă invers
pe zare chipul tău
uneori, când însetând de vinul nopții deschid morminte
șoaptele-mi sărută gura peniței,
ibovnică visului...
atunci îți descui enigma
din spinarea întrebării,
semn de exclamație arcuit
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [Vezi poezii despre oftalmologie, poezii despre gură sau poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.