În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,

pădurea de stejarii se ridica pe deal,

iar vântul aduna frunzişu-n creastă

cu cântece plecate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată

în umbrele rămase-acolo peste veac

cu întâmplări de povestit în vatră

când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,

stejarii seculari se legănau uimiţi,

privind mirajele urcând pe nurii

din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată

mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,

dar mă priveai îndată speriată

când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!