Când dragostea
să țesem din lumină conduri pentru prințese
din coame de-întuneric să împletim sumane
și-n așternut de frunze să lăsăm gura-n pârga
te dezbrac de cuvinte mă dezbraci de-înțelesuri
ca două stânci golașe străbatem îndoiala
și-n undele uitării ne pierdem răsuflarea
din șoapte-încremenite strunjim degete noi
descoperind magia adânc sădită-n noi
din degete de foc curg rune și-alte semne
și dinții scriu povestea trăirilor eterne
un geamăt se prăvale în hăul necuprins
și din adânc răspunde chiar tartorul închis
adâncă-i resemnarea și trist e orizontul
când un cuvânt desparte chiar cerul de pământul
trăirile se-agăță de nava eșuată
și vântul depărtării cu valuri stă să bată
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre vânt
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre stânci
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre frunze
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.