Învață-mă să fiu tu
să-ți gust nefericirile
până la ultima brazdă a sufletului
să-ți mângâi intențiile nesăvârșite
și să-ți ascult întrebările apocaliptice
să-ți adun dezastrele
ca pe frunzele ce cad toamna
hai
învață-mă să fiu tu în fiecare secundă
să te trăiesc ca pe ceva ce îmi aparține
și în momentele de luciditate
când absolutul mă traversează
să te pot rosti ca pe un Dumnezeu
hai
învață-mă cum să-ți deschid pieptul
în nopțile când luna doarme leneșă pe podea
și lupii își strigă foamea prin păduri
când filosofiile se bat cap în cap
și totul devine oblic
chiar și gândul că te-aș putea poseda
învață-mă să scriu alt poem
în care moartea să fie o femeie subțire
iar mutilările noastre succesive
să pară jocuri perverse
hai
suflete
învață-mă să fiu tu
ca să pot înțelege
și să pot asculta
tropotul cailor
când albastrul le mângâie copitele
hai
suflete
hai
sub șenilele reci ale timpului
unde ne trăim păcatul
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre toamnă
- poezii despre somn
- poezii despre secunde
- poezii despre religie
- poezii despre păduri
- poezii despre poezie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.