Acești copii cu sufletul celest
Copii orfani, bieți îngeri fără pată,
Te-ai întrebat vreodată de ce-s triști?!
Cum ai putea să-i vezi și să reziști,
Plecând cu inima netulburată?!
Destinul le-a răpit copilăria.
Doar sufletul în lacrimi le-a lăsat
Și-un zâmbet stins pe fețe aninat,
În lupta ce sfidează cerbicia.
Au înfruntat de mici vâltoarea vieții
Din leagăn fost-au aruncați în glod
Și n-ar părea ca-n drumul greu vreun pod
Să fie-ntins spre zorii dimineții.
Vlăstarul fraged, neprimind iubirea
Ce spaimelor le-ar fi profund mormânt,
S-ar bucura ca un suav cuvânt
Să îi alunge de pe chip umbrirea.
Tu, omule, după mai vechi canoane,
Întoarceți fața într-un simplu gest,
Spre-acești copii cu sufletul celest,
Ce seamănă cu sfintele icoane!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre spaimă
- poezii despre sfinți
- poezii despre poduri
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.