Elegie
Păstrăm, ca orișicine, într-o odaie
Un cufăr plin de amintiri,
Și tot ca la oricine printre ele
Sunt strecurate și-amagiri;
Agendele nu-s lipsă nicidecum,
Ci stau și ele colbuite
Și se mai văd pe pagini, toane
De mâzgâleli mototolite;
De-acelea clasice. în alb și negru,
Se mai găsesc fotografii,
Cu noi de când eram la tinerețe
Și-acu în ele arătăm stafii;
Obiecte vechi ce-odată foloseau,
La fundul lăzii sunt și evident
C-au fost uitate și-acum
Rămân la prețul doar de sentiment!
Mai luăm o gură de răgaz și-o înghițim în sec,
Scăpăm o suspinare,
Ne sprijinim cu grijă de odinioară
Și lăcrimăm a evocare;
Închidem cufărul cu nostalgie,
Îl dăm deoparte si cumva
Convinși suntem de-acu-nainte
Că el va fi pierdut pe undeva...
poezie de Vasile Zamolxeanu (30 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre tinerețe
- poezii despre negru
- poezii despre gură
- poezii despre fotografie
- poezii despre fantome
- poezii despre capricii
- poezii despre amintiri
- poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.