Să mă prindă ( După La oglindă de George Coşbuc)

Azi am dat cu capu-n grindă,
Când mascaţii, să mă prindă,
Loveau uşa cu tot zorul,
Cu pumnii sau cu piciorul,
De-a sărit uşa la tindă
Şi zăvorul.

Iată-i năvălind pereche
Parcă apucaţi de streche!
Dintre ei, un ins răsare.
Nu-l cunosc... Cine-o fi oare?
El mă duce, de-o ureche,
La răcoare.

Azi, de-ai fi însuşi vlădica,
Tot ajungi la "mititica".
Uite, vezi, acum iau seama,
Mă-nvăţa de bine mama:
- Fură şi tu ca ciuvica,
Nu da iama!

Am o faţă arătoasă
Şi-s gomos când ies din casă.
Ţaţe, doamne, domnişoare,
Zic: - Parcă privim la soare...
Mama e tare făloasă
Că mă are.

E făloasă, dar ea ştie...
- Verzi şi-uscate-mi spui tu mie.
Nu ai furat niciodată?!
Cu ce-ai vila cumpărată?!
Lasă-te de şmecherie
De îndată!

Ştiu şi eu... Avea dreptate!
Nu le ştiu nici eu pe toate.
Mama-mi dă învăţătură
Şi-mi zice mărunt din gură,
Iar la cei ce dus-au vorba,
De prescură.

N-am să stau o viaţă-ntreagă
Nici dacă de lanţ mă leagă.
E-un repaos, ştiu eu bine,
Mult pe-aici nu m-or reţine,
C-am luat o biată şpagă
De la tine.

Că-s prost, mama o să plângă.
Pân' la urmă o să-nfrângă,
Mituindu-mi procurorul,
O să-l ia cu binişorul,
Sau cu uşa o să strângă
Delatorul.

Braţul legea de-l întinde,
Nu mai pot nimic pretinde.
C-am călcat voit cu stângul,
N-o să văd o vreme crângul,
Iar cu asta m-oi deprinde
Ca nătângul.

Eu mă port cu-ncetinelul
Şi ca să nu-mi facă felul,
Dau şi bani, ţigări, de toate,
Lui zdrahonul de Stamate,
Că mă-nghesuie, tembelul,
Pe la spate.

- Uite ce boboc de fată,
Să te pup şi eu o dată...
Ăsta nu ştie ce spune...
Sper că dracul nu îl pune
Să-mi facă vreo nesărată;
Gânduri bune!

De-ar şti mama! Vai, să ştie
Ce mi-a fost dat astăzi mie,
Ar veni numai îndată.
N-are mamă, n-are tată
Şi i-ar arde lui Stamate
O bucată.

Greu pe-aici... Mă urc pe cadă,
Leg cearceaful, sper să şadă;
Că n-aş vrea s-ajung "nevastă".
Gardianul dinspre stradă,
Era gata să mă vadă
Pe fereastră.

Ce să fac? Simt că-mi pierd capul...
Merg grăbit, sărind ca ţapul,
Mai pe-ascuns să nu mă prindă.
Văd pe-un geam ca-ntr-o oglindă;
Mama încuiase uşa
De la tindă.

Intru-n casă cu-n şperaclu'.
Mi se-agaţă-n ceva cracu'.
Obosit, numai văpaie,
Simt genunchii cum se-nmoaie.
Alţi mascaţi,- zici că-i cenaclu
În odaie.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!