Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi
Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi,
Pe când prin beznă rătăcești și cazi.
Din sânu-i stele curg torențial,
Până în zori, vestind transcendental,
Că-n noua zi în care te trezești
Cu gândul nerostit c-ai să răzbești,
Strunindu-ți caii prin virginii munți,
Trecând cu teamă șubredele punți,
Doar cerul îți arată cum s-apuci
Pe drumul bun, nepresărat cu cruci.
Cât chipul stele-și oglindesc în lac,
Sorții încerci și azi să-i vii de hac.
Luna, pe-același drum neabătut,
Ți-a pus pe creștet un timid sărut.
Stele, ce printre lacrimi le-ai zărit,
Prin întuneric te-au călăuzit.
Lapte de nori și pulbere de cer,
Schițează-n noapte ultimul reper.
Neținând cont de piedici, ori de frici,
Ți-e frig, ți-e greu, alegi să te ridici!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frică
- poezii despre întuneric
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre stele
- poezii despre prezent
- poezii despre obstacole
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.