Timp neştiut

Învăţam să trăiesc prin iubire,
mă-nălţam pe aripi de visare,
la capăt de vreme, într-un timp neştiut,
iubitul meu, de demult...
iar cuvintele creşteau poveşti,
prin trupurile noastre lumeşti
se cerneau,
modelând suav nemărginirea...
Respiram prin zâmbetul tău cald,
mirosind a primăvară
şi-nfloream în petale de rouă
în fiecare dimineaţă nouă...
Mă-nchideam în risipa de suflet stelar
ca-ntr-o floare albastră să răsar,
prin ninsori de argint, inima-mi
cu dragostea ta mi-am pecetluit...
Totul era sfânt, într-un timp neclintit,
îngerul meu, mult prea iubit!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!