Coajă de enigmă
De te privesc în ochi am ploaie-nceată
Spre sărutare-alunecând spre buze
Acolo unde-i templul vorbei muze,
Tăceri de timp adorm în clipă, iată!
Că veșnicia are răni difuze,
Ne doare liniștea, de stih diată
Și umbra, ce ne-o fi din trup tăiată,
Ci poate vers ne va sui din spuze.
Că lebede în cântec ne sting lutul
Tot mai aproape, carne nimicind,
Ci-n încă astăzi ne zidim trecutul.
Și-n toate-a Domnului visăm cu jind
În duh să ne-mbrăcăm cu absolutul
Enigmei tegument din stea cojind...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Enigma
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [Vezi și următoarele:
- poezii despre versuri
- poezii despre poezie
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre prezent
- poezii despre muzică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.