Ne-ai promis

(Îţi aduci aminte! Când?)

Pe ţărmul unei mări
Cu flux şi reflux

Cânta, lângă un zid scorojit, la un pian închipuit
Fără să se oprească, s-a întors spre mine şi mi-a zâmbit
S-a ridicat de pe scaunul rotativ, a venit la mine şi mi-a spus:

- Şi acum că ştii secretul şi-ai primit rolul râvnit
Să te văd cum duci trăsura autorului trăsnit

- Ne-ai promis. Îţi aduci aminte! Când?

- De la Flaşnetarul vesel cu arici şi porumbei
până la poemul mării cu măgar şi cu căţei
ai la mâna ta tot rolul, tot ce vrei şi ce nu vrei
numa să nu pui în mine toată vina dumneaei

din luna mai
cu porumbei şi fluturi
norul il scuturi
şi plouă, plouă
ploi de vară
iară

s-o luăm pe drum de coastă
până dăm de coasta ta
unde tu pictai măslinul
şi măgaru din vâlcea
care s-a trezit cu tine
că îl călăreşti precum
ieri îl călărise Naşul

pe strada fără capete
cu ferestre fără cercevele
pe al cărei acoperiş
crescuseră nişte oţetari
în care veneau ciorile
şi pescăruşii
aşteptându-mă dimineaţa
să ieşim împreună din noapte

de aici, din locu-n care, poţi vorbi cu Infinitul
a venit Dorra la mine să-mi dea pui din Nesfârşitul
începând cu Fericirea şi Iubirea fără margini
desenând Nemărginirea şi pictând-o din Imagini
scene dintr-un film cu casa unui pictor de pe stradă
cel ce a pictat femeia vindecând orbul să vadă

Constanţa, Duminică, 19 mai, 2019
(Peninsulara cu cercel de scoică)

Ne ţine viaţa-n scară ecuaţii
De rezolvat în noapte şi-n tăcere
Dar cel mai mult doreşte şi ne cere
Să derivăm dilema-n demonstraţii

Mă luau de acum grijile că i-am promis
Şi nu-mi dădeau răgaz mai mult de-o noapte
Că aşa-s grijile, dau din pinteni
Toate vor acum...

casa părea părăsită
femeia ţinea un prunc în braţe
pruncul se juca cu năsturelul care încheia bluza mamei

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!