Nu chema nemurirea căci te vei stinge din clipă

cuptor de astăzi mâine-n stea îl coace
şi ieri era pitit în aur uşii
pe unde-n diamant spre veci supuşii
intrând, se convertesc la sacră pace...
mai zboară Pasărea din jar cenuşii
dar ploi îl sting şi-i scrum de-o clipă-ncoace
ca dintr-o ţigaretă, ce-n găoace
de gură cuvântează fum cu duşii...
acolo,-n Punte care priveghează
un sânge de-ntuneric astupat
mi-e adormirea în crepuscul trează...
femeie, umbra ta o am la pat,
păcatul către tine se păstrează,
un Înger din icoane decupat...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Votează! | Copiază!