Uită cine eşti în umbra palidă a privirilor mute, uită-mă provizoriu printre scrum şi egoism aspru judecat. Dacă mi-e frig, dezbracă-ţi carnea din lut moale şi-mbracă-mi sufletul cu apus. Muşcă hotărât şi plin de poftă lumini care-şi varsă dorul cu patos de gând. Sunt flămândă de tăceri care răsar melancolic din trăiri atinse lasciv, cu vârful buzelor mute, pe jumătate. Dăruieşte-mă viselor, te implor! Altfel o să plec şi n-am să-ţi mai fiu. Nici azi, nici mâine, nici trecut de împărţit cu plăcere într-o bucată proaspătă de amintiri. Ca şi cum niciodată, înţelegi? Aşa zic mereu. Pe urmă dau peste tine stingher într-un colt îngropat de suflet. Ce-o fi însemnând niciodată ăsta? Poate-i sinonim cu veşnicia...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!