Întâmplare cu tată amnezic

Soţia mea a născut un cuvânt
sănătos şi greu,
de zece litere.
Nu seamăna cu mine.
Minunându-mă, îmi amintesc
cum stătea mereu lipită de cărţi.

Mergem la slovanalist.
Soţia mea încearcă să mă convingă
că-s cuvânt.
- Uite şi tu, slovează ea,
picioarele tale-s picioroangele literei A,
eşti slovul unei cărţi, fecundat de literoidul alteia.
Părinţii tăi s-au întâlnit pe-un raft de bibliotecă.
Mama ta, cea cu titlul feminin, era-n perioada fertilă,
colorată strident
şi puţin dezbrăcată de coperţi.

Literele soţiei mele se înroşesc de emoţie
când îmi spune
că sunt rodul unei iubiri ca la carte,
că-n tinereţe ştiam să zbor printre pagini
şi n-aveam punct după ultima vocală,
că mă trag dintr-o familie de cuvinte monosilabice, dar cu frică de Dumnezeu.

Câţi copii avem?, întreb eu
ştergându-mi consoanele de praf,
numărându-mă,
citindu-mă în oglindă.
Şaizeci şi opt, răspunde ea.

Suntem adunaţi într-o frază verticală,
înşiruiţi pe sfoara interpretării profane.
Eu, ultimul,
îmbrăţişez exclamativ virgula ei.
Sprijinit într-un punct nostalgic,
port fericit pe spate,
Cuvintele cu greutate.

poezie de Andrei Cucu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!