Caruselul vieţii

Te învârţi uneori într-un ritm frenetic
Printre oameni idei şi flori cu parfum de dor.
Uneori doar o clipire de gând te ameţeşte
să urci în caruselul vieţii unde nu există caleşti,
nici caiuti, inorogi înaripaţi elefanţi sau vise,
doar speranţe, idealuri, dorinţi, stau ascunse
printre lanţurile ce-ţi infăsoară sufletul plăpand
speriat de vuietul trădărilor din piatra filozofală.

Când şi când, o sclipire de indiferentă a inimii
dă posibilitatea întreruperii ritmului ameţitor
al caruselului anilor pierduţi. Atunci, în secunda de răgaz
a existenţei, în sfârşit devii fiinţa care eşti,
nu cea care au şlefuit-o cei ce te-au amăgit să urci în carusel,
spunându-ţi că viaţa e o furtună fără început şi fără final.

Închizi ochii,
imensul clopot al celor ce -şi strigă cu un dangăt neputinţa
se învârte în jurul tău ca o fantomatică chemare.

Tu aştepţi linistită într-un colţ al cuvântului nerostit
să poţi intra din nou în ritmul frenetic al caruselului,
ori poate ai obosit să ţii sufletul infăsurat în lanţul iluziilor.

Te retragi cu un suspin de neputintă de a opri sângerarea
ce spinul unui trandafir cu parfum de dor ţi-a rănit cuvântul.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!