Inima mea învață să zboare
îngerul stă cloșcă pe inima mea. și mă enervează când îl văd așa serios. ce faci acolo, îngere? el, nimic. ca și cum cuvântul meu însângerat nu l-ar durea. și-mi vine să-i smulg penele, să arunc în el cu toate căderile, cu trupul meu greu și degeaba. o să fac ciorbă din tine, găină proastă ce ești! el, nimic. neclintit, ca și cum s-ar da de mâncare celor lumești. și mușc din inima lui verde cu poftă, cu furie, cu disperare. iar când gura-mi tace, sătulă și vinovată, mă ridic de la masă plângând. las mereu o lumină aprinsă, înainte de plecare. știu că nefericitului i-e frică de întuneric. în urma mea, o pasăre roșie cară soarele în pământ.
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâncare
- poezii despre învățătură
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre vinovăție
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre roșu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.