Sărutul trandafirului

... şi iarăşi va-nflori cu albul luminos magnolia...

Se unduieşte în mireasma dimineţii
pe creanga magnoliei sărutul în viori,
prin tânga mutelor suspine ale ceţii
îmbrăţişează tulpina agitată de fiori.

Atinge-ndurerat petala-n care dorul
pe tâmplă-i freamătă rănit de brumă,
cu gândul lacrimii admiră trandafirul
prin muguri susurâ cu glas de mumă.

Rămase-n toamnă pe braţul frunzei,
când celelalte se topeau pe sânii cruzi,
se alăptau cu mirul din amintirea buzei
şi se-oglindeau în ochii zorilor zăluzi.

Cu albul florilor născute-n mângâieri,
Îndrăgostită-n inocenţa trandafirului sfios,
prîn pleata vântului şi languroase adieri
îi săruta în fiecare răsărit sepalele duios.

Metamorfoza albului îmbrăţişat de verde
l-a cucerit pe trandafirul mult dorit...
simţea dureri în piept şi inima cum arde
şi-n braţele privirii magnoliei a înflorit...

Şi-au mângâiat o vară iubirea-nflăcărată
în leagănul din raze-ndrăgostite de frumos,
o iarnă-ntreagă tivită cu tăcerea îngheţată
gemea suspinul şi-l alina sărutul inimos.

Şi iarăs inima magnoliei dîn floarea dalbă
vă încânta pe roşu trandafir să ardă-n dăruiri,
cum numai ei ştiu să-nşire pe siderala salbă
dezmierdul primăverii înveşnicit în plăsmuiri.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!