Exod

Mi-am pus în băţ o bocceluţă
c-un bob mărunt de dor şi-o lacrimă de jale.
Am luat un ciur, apoi căuşul lădoiului în care
bunicii mei cerneau sudoarea trudei pe ogoare.
Şi fac un tur să văz avutul, puţinul decimat,
sedus de sărăcia cu care s-a-nhăitat.
Muzeul lucrului trecut umblă ca o stafie
în vreme de stagnare, rozând tăcut,
speranţa gândului de-mbelşugare.
Cu nod în gât şi lacrimi de mânie
privesc în lung grădina-nţelenită,
corvoadă nelucrată, fără vigoare,
ajunsă să producă taxe, în loc de floare.
Urâte vremuri, scăpate din lozinci
scrise de astă dată, cu sânge în popor
momit s-aducă morţii tribut, la fantezia lor.
Mă-ntorc în casă şi privesc la poze-ngălbenite,
în minte toate sunt color şi curg în filme mute.
Revăd ograda-mbelşugată, feţe zâmbind,
copii zburdalnici şi miei săltând in cale,
toate au fost, a fost povara dragă, ce-a dispărut in zare.
S-au dus pe rând, care-ncotro, locul s-a pustiit
schimbat-au ţara unii, alţii s-au prăpădit.
Mâine de mă trezesc, o-i merge la vecin,
cel luat cu lucrul, ce vine să mă vază
în zile de hodină şi-mi spune despre toţi,
povestea obştii, mai mult necazuri decât bucurii,
că asta este soarta, locului fără copii.
N-a mai venit de-o vreme,
sigur e ocupat cu munca la hotar,
şi... poate-s lucruri multe de care n-am habar.
Să caut prin vitrină, o fi rămas cafeaua, din ajutoare,
nu e pentru mine, i-o dau cu bucurie,
că am rămas din vremea respectului şi omenie.
Mi-am pus în băţ o bocceluţă,
pachetul de cafea în ea,
purced la drum că-i lungă calea pasului mărunt,
pornit să-ndeplinească planul, ce-n minte s-a născut.
Ajung cu greu în faţa porţii neschimbate,
dar ce să vezi, i s-a blocat zăvorul, poate s-a rupt!
- Nu-i nimeni bade, au plecat afară. La muncă.
De unde vii? Să te ajut?
- Da,... da, afară,... un unchi. Fă rogu-te un bine
Şi ia povara ce spatele-mi apasă,
Să-mi fie mai uşoară, calea la-ntors acasă.
S-a dus,..., la muncă, îi cresc copiii, ce să facă.
Munca-i plătită şi fără îndoială,
legea-i mai bună ş-acolo-i rânduială.
Înc-o grădină la anu pustieşte,
sunt tot mai multe-n număr, satul se tot răreşte.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!