Rătăcind ca doi nebuni
întorceai din drumul tău ocara
și-nlăuntrul cerului sădeai taceri
să coboare-n flori salcâmii
ce-au urcat parfum de ieri.
și striveai in pumn atatea ganduri
imbatat de noi cand ne pierdeam
ratacind ca doi nebuni pe nu stiu care drumuri
ratacind in ochii in care ne iubeam.
și acum miroase parc-a primavara
a-nceputul altei vieti in ram
dar privim departe cerul, i-o povara
liniștea in care ne-ascundeam.
tot mai greu e albul ce coboară,
mai bătrâni ni-s umerii de nopți
sus în cer salcâmii se însoară
cu iubirea ce-au urcat-o-n rânduri toți.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre nebunie
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre crengi
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre alb
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.