Piramida

Căutat-a faraonul nemurirea în nisipuri,
Mii de arhitecţi şi meşteri a silit în mii de chipuri
Să-i clădească piramidă către-a cerurilor porţi,
Viaţa-ntreagă ctitorit-a doar mormântul unei morţi,
Căci trăia doar pentru dânsa, nempăcat, golit de sine,
Nu spre luxul vieţii ăstei, ci al celei care vine,
Plănuind cu mult detaliu tot ce va să-l mulţumească,
După ce va fi să-ncheie socoteala pământească.

Şi-n al său iatac adesea, dezbrăcat până la piele,
Îşi lega jur împrejuru-i de mumie obiele,
Ca-ntr-un joc ciudat, în care îşi imagina aprins
C-a murit şi că păşeşte un hotar de necuprins.
Învelit în pânze astfel, ca un prunc reînfăşat,
Se visa un flutur care, din gogoaşă înviat
Spre o viaţă înnoită în câmpia-paradis,
Se juca în părul negru al lui Isis şi Nephthys.

"Vino, tu, măreaţă Isis," striga dânsul în delir,
"Mă-ntregeşte, cum odată pe iubitul tău Osir!
Trupul meu e rupt în zgrunţuri, minţile-mi sunt deşirate,
Tu fii buna mea zeiţă şi adună-le pe toate!"

Dar zadarnic faraonul se-nchina la Eneadă,
La pisici cu talismane în ureche şi în coadă,
La ibişi ce din izvoare chipul lunii-l sorb în pliscuri
Şi la templele imense care suie obeliscuri.

Iată-l veşnic la fereastra-i, mâinile că şi le frânge,
Parcă-i vine să blesteme, parcă iar îi vine-a plânge,
Căci într-un coşmar văzut-a, când era încă efeb,
Că-ntr-o zi, Nut cea-nstelată se va prăvăli pe Geb,
Că-ntr-o zi întreg Egiptul se va scufunda-n risipuri,
Că-ntr-o zi, până şi Nilul se va stinge în nisipuri,
Că-ntr-o zi, nici o fărâmă din deşert nu va mai fi,
Că-ntr-o zi, nici ziua care să mai zici că este zi...

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!