Pe podul bârfelor de odinioară

Mă-ntorc pe căi neumblate în oraşul medieval,
cerul scapă de pe acoperiş lumini şi umbre de nori,
nu le pot absorbi ori desena pe oglinzi rotunde
dincolo de care cântă îngerii în cor.

Mă aştepţi pe podul bârfelor de odinioară
de care azi îndrăgostiţii îşi leagă iubirea cu lacăte,
dar noi o avem legată de mult cu lanţuri invizibile
pe care nu le rupe decât moartea.

Crepusculul apusului capătă un contur fascinant
ca şi dragostea răscoaptă de atâta depărtare.
plecăm când se aprind luminile multicolore
la casa noastră veche flancată de turnuri.

Bem ceaiul de seară cu liniştea îmbraţişărilor calde
care pregătesc noaptea de foc venită din tinereţe
cu aura aceea de imagine a mării îmblânzită de ţărmuri
pe care am naufragiat prea târziu.

Dimineţile noaste hoinăresc prin gări necunoscute
prin care nu mai trece niciun tren de viteză,
în schimb trec stoluri de păsări spre ţinuturile sudice
cre se vor întoarce unde trebuie la fel ca mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!