Culoarea tăcerii
De ce culoare ești, tăcere?
Ești falnică, de tot măreață,
Cu primul tău sărut de:
Bună dimineață!
Cu a ta tandrețe tu apari
Prin roz-oranjul tău altar,
Prea mândră în ardoarea de pomeți,
Aură născătoare sfintei vieți!
Strecori cuminte tâmpla gândurie,
Apari regină albă întru veșnicie,
Azurul-sfântul tu îl dăinuiești,
În limpezi de izvoare, mereu întinerești!
Prin verdele șerpelnic de chindie
Așterni o armonie tot mai vie,
Iar ochiul tău de veghe mă tot paște,
O nouă, tot mai nouă speranță îmi renaște!
Și tot mai aurie înspre seară
Prin gânduri, prin privire te strecoară,
Și plumburiu cuvântul tău m-apasă
Când mă găsesc doar singurel la masă!
Străinele fantome te aleargă
Cînd violetu-ți peste lume cade,
Când merge-n gol pământul tău din jur,
Tu, de tăciune te retragi în cuibul tău obscur.
De ce culoare ești, tăcere?!
Culoare de prezent,
Ce chipul tău o cere!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre sărut
- poezii despre sfinți
- poezii despre seară
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.