Patima înaltului

Umbrele prind penajul naşterii,
Ploaia necuvintelor mimează curcubeie,
Despre patima înaltului ştie carbonizarea
Ovulelor urcate în scânteie.

Clapele pianului sparg degete de gheaţă,
Imagini difuze încântă urechi,
Lumina vibrează în muguri hrăniţi
Cu suflete vrajă ce-ngână perechi.

Ascultarea păşeşte pe-asfaltul de vene,
Sângele luminii se-ncheagă în stele,
Urmele se pierd în memorii
Turnate ca dor în ulcele.

Mă înjunghie hârtia pe care nocturn
Luceafărul scaldă un cer de igrasie,
Cerneala curge pe stalactite beton,
Pe hoteluri de vertebre mizând a poezie.

Am scotocit bureţii ce s-adapă cu lapte,
Între perdele sânii tăi se rotunjesc alarmant,
În mine două jumătăţi întregesc ramura
Pe care cântă ciocârlii de bazalt.

Siluetele oraşelor şi satelor rănite-s de fum,
Muşchii braţelor devin troiţe reci,
Buze sidefate culeg coajă de strofe
Cu miros de miere şi cochilii de melci.

În mine cioplesc gânduri de îngeri vioi,
Prind timpul de hăţuri şi-l pun la murat
Aşa clipele sunt cuiburi pictate
Cu frăguţe dulci, de sărutat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!