Momentul când macii surprind prin tăcere
de parcă eliberarea ar emite un sunet
străin nouă,
celor cu mai puține șanse decât lumea
de sulf,
o mână plină de vene decupa din coaja copacilor
soarele stors de căldură.
nopțile înseamnau tăceri prelungite,
boncănind precum cerbii la verdele primăvăratec,
în mintea mea focul trebuia să alunge
un demon.
mă ghemuiam între sânii tăi și cana de ceai,
în loc de medicament,
prin aburul violet simțeam forma de lapte a unui sărut
ce nu se îndura să respire.
prin noi curentul electric își desăvârșea alchimia,
celulele stem se împerecheau într-o joacă
de-a mama și tata.
pornind de la naștere,
am vrut să-mi încep ziua cu tine,
oricare ne-ar fi religia.
îmi luai capul în mâini
precum carnea slăbită de febră,
dorul dureros la atingerea limbii
mă făcea să iubesc partea umană a morții -
momentul subtil al creației.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre verde
- poezii despre tată
- poezii despre sărut
- poezii despre sâni
- poezii despre sunet
- poezii despre sulf
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.