M-am întors la filonul moștenit
Am îmbrăcat cerul într-o mantie domnească
strălucitoare cu fire de aur
și l-am privit apoi ca admirator
Mi-am descântat durerea din suflet
până am căpătat puteri dăruite
și prin cuvântul pus în rugăciuni
m-am îndepărtat de invidie și orgoliu
într-o liniște milostivă de ușurare.
M-am întors la filonul moștenit
de unde izvorăște apa limpede
și nimeni nu-mi poate spune unde se varsă
sau devine fluviu.
Limba în care am învățat regulile
susținute de voință și interes
devine o deprindere voluntară
care nu se lasă robită
și nu solicită nimic,
acoperă doar cu praf prin timp
cuvântul scris.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre voluntariat
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre orgoliu
- poezii despre moștenire
- poezii despre invidie
- poezii despre fluvii
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.