Ziua plânsului pentru orbi

şi cine e mai orb, te întreb,
cel care în detaliu totul vede
dar înţelesurile îi rămân străine

sau cel curat şi drept în întuneric
şi care iscusit primeşte cu tandreţe sau refuză ferm
cuvinte bune, rele, suferinţă, gânduri

sau cel care-n lumina zilei nevăzător de bine se arată
dar noaptea răul îl distinge şi îl poartă-adânc în sine

nu ştii că a venit ziua aceea-n care
sunt plânse toate lacrimile
cum se grăbeşte lumea asta toată
mormânt adânc pentru femeie tânără să-mi sape
să-ngroape glas, vers după vers,
parfumuri, rochii desfoiate
cea care moartea îmi aşteaptă
ascuns şi în vremelnic adăpost rămâne
şi mă-ntristează

cel ce mă-nseamnă
muşcându-mi gura cu grijă, umed şi fierbinte
un drum întreg deschide când eşarfa-mi desfăşoară

cel care orb sau văzător drumul nu-l ştie nici acum
şi nici povestea drumului
nu poate trece peste noapte
nu vede unde sunt şi nici a cui

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!