Poem despre albastru

Ca atunci cînd priveşti prin picătura de ploaie
totul se putea schimba la o a doua vedere.
trebuia să-l descopăr
cu un briceag şi o bucată de banzic
aproape cald, înlăturînd coaja neagră mirosind a grajd
şi trei viermi orbecăind pe sfîrcuri ca făina pe carii,
apoi cînepa fină ce învelea carnea stejarului precum o nucă
dezrobind relief cu relief şi iar relief...

dar, sînul acesta nu-l poate mîngîia nimeni
terminîndu-se într-un final neconvingător - frugal
totul e mai prozaic în afara atelierului, acolo unde
lumea aleargă orbecăind spre locul de muncă
în oraş au descălecat Napoleon / Maxim / Amancio şi Ogata
la muzeul Albastru să ne facă statui.

acum nu mă ajută nici maşina de citit gînduri la răsăritul soarelui
nici tabletele de ciocolată neagră lîngă cea mai nouă cafea
închid sertarul plin de cilimuri, de raşpe,
şi-mi pregătesc cheile spre poarta unui mare oraş

poezie de Ioan Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!