Ski în Austria cu Luceafărul nostru şi cu chinezii

(Un impact între Eminescu şi lume)
Chinzoaicei Lu You Hua – zisă Lisa şi băiatului ei Wang Rui

"Eşti un tip curios!? După ce mi-ai dat mie bucata de slănină
pe care ai fript-o pentru tine,
ce vrei să îţi mai spun din ţara mea?"

- Recită pentru noi o poezie în limba chineză,
îi spun. Rostirea limbii chineze mă uimeşte...

"- Bine, o să îţi recit o poezie a noastră, de bază,
şi pe urmă băiatul meu o traduce în engleză."

(Cum se poate descrie cu o imagine
rostirea limbii chineze? Cam aşa:
– o pasăre zboară într-un pom şi sărind
de pe un ram pe altul, la fel şi cântă –)

Ascultăm uluiţi poezia, de parcă prietena noastră adhoc,
drăgălaşă ar dansa cu glasul ei, ca acea pasăre, de pe o crenguţă pe alta.
Aflăm despre lună,
"cum, într-o zi anume a anului şi la o oră anume
când luna este cea mai plină,
cei ce se iubesc, din acel miliard de chinezi
privesc spre lună,
indiferent de distanţe ei simt cum privirile li se întâlnesc acolo
şi li se întâlnesc şi inimile."

O privim încă înduioşaţi
şi suntem înciudaţi de ideea la care
noi românii nu ne-am gândit vreodată,
să folosim cu toţii luna, şi la propriu şi la figurat,
ca pe un sens giratoriu
al sufletelor noastre.

"- Dar voi românii ce poezie aveţi?"

Cu talent mai mic, îmi dreg glasul
şi încerc să reprezint limba română
recitând emoţionat câteva strofe ale Luceafărului.
Prietenii mei, uluiţi de puterea pe care ţi-o dă
nevoia de a deveni internaţional,
ascultă şi ei, cu gura căscată,
de parcă ar fi şi ei chinezi
şi de parcă aud pentru prim oară
de limba noastră şi de Mihai Eminescu,
iar Mircea îmi cere să continui când m-am oprit.

"- Poezia noastră nu este cu o lună,
ca a voastră, explică Samuel, în engleză,
ci cu planeta Venus, noi în spunem Luceafăr.
Luceafărul este un prinţ din cer
care s-a îndrăgostit de o fată de împărat
de pe pământ - frumoasă ca luna între stele -
dar ea îl înşeală cu un om obişnuit,
iar Luceafărul rămâne singur în cer
şi se învaţă minte."

"- Ce diferit gândim!?" exclamă chinezoaica şi râde,
aşa cum râd asiaticii când cred ei că se cuvine, de complezenţă,
iar noi europenii doar zâmbim.

Aşa a vrut întâmplarea.
Ne-am măsurat în poezie
undeva pe un munte cu schiori
ce vin din toate naţiile de pe pământ,
taman cu chinezii.

Judecând la nivel planetar,
Eminescu nu a fost prea optimist,
trag o concluzie în barbă,
aşa cum nu suntem nici noi, poporul.

Ce băutură vă place vouă chinezilor!
Uite, nouă ne place ţuica şi vişinata,
vreţi să gustaţi!?
După ce îşi linge buzele unse cu vişinată
chinezoaica mimează diplomatic plăcerea şi ne întreabă
nedumerită:
"Dar voi românii, cu cine vă comparaţi,
cu Luceafărul sau cu fata de împărat?"

Nu am răspuns, am trecut tacit la altele
şi încă mă întreb, în sinea mea,
dacă să mai caut un răspuns sau nu...

poezie de Cornel Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!